duminică, 25 ianuarie 2009

Atacurile rasiste au produs 300 de morti in Rusia, in ultimii cinci ani


Atacurile rasiste au produs 300 de morti in Rusia, in ultimii cinci ani Numarul atacurilor rasiste a crescut de aproape cinci ori in ultimii ani in Rusia, provocand moartea a aproape 300 de persoane si ranirea altor peste 1.300, incepand din 2004.

Datele au fost prezentate marti un expert din ONG-ul rus Biroul pentru Drepturile Omului, Semion Cearni, citat de AFP.

" Am inregistrat deja 113 straini ucisi in primele 10 luni ale anului in curs, fata de 25 in 2004 , in Rusia", a spus Cearni, precizand ca acest bilant creste cu fiecare saptamana.

ONG-ul sau a iregistrat 965 de atacuri impotriva strainilor in Rusia , incepand din 2004. Acestea s-au soldat cu 1.309 raniti.

"Si numarul de atacuri rasiste a crescut, de al an la an, trecand de la 69 in 2004, la 256 anul acesta", potrivit expertului.

" Crimele xenofobe devin din ce in ce mai crude , majoritatea victimelor pierzandu-si viata din cauza ranilor mutiple", a subliniat el.

In Rusia exista in prezent 12 organizatii nationaliste radicale , printre care DPNI (Miscarea impotriva Imigratiei Ilegale) si Uniunea Slava, interzisa de autoritati.

In 4 noiembrie, un "Mars rus", cu accente neonaziste, a mobilizat circa 500 de persoane la Moscova, inainte de a fi dispersat de politie.

sursa: www.ziare.com

Bătăi între politie si manifestanti in fata Parlamentului de la Sofia

Ciocniri intre politie si manifestanti, dintre care unii aveau asupra lor explozibili artizanali, s-au produs miercuri in fata Parlamentului de la Sofia, cand o mie de persoane au participat la un protest anticoruptie, cerand demisia Guvernului.

Fortele de ordine au opus rezistenta manifestantilor care ii loveau cu bulgari de zapada, pietre si petarde, a anuntat Ministerul de Interne, citat de AFP.

53 de persoane au fost arestate si cinci politisti raniti, potrivit politiei, care a precizat ca trei dintre arestati aveau asupra lor explozibili artizanali .

Din randul manifestantilor s-au inregistrat 23 de raniti, conform Ministerului de Interne bulgar.

Nationalisti, pensionari, agricultori, suporteri ai unor echipe de fotbal, studenti, liceeni si chiar femei au participat la aceasta manifestatie.

Protestatarii scandau "Demisia" si "Mafia" referindu-se la Guvern , in timp ce in cladirea Parlamentului avea loc o sesiune a deputatilor.

La jumatatea zilei, primarul Sofiei Boiko Borisov a cerut incetarea manifestatiei pentru a evita agravarea violentelor.

Proteste antiguvernamentale, a doua zi consecutiv la Sofia


Mii de bulgari au cerut joi, pentru a doua zi consecutiv, demisia Guvernului, din cauza coruptiei endemice din tara si a problemelor economice, inclusiv sistarea livrarilor de gaz rusesc.

Miercuri au avut loc ciocniri intre manifestanti, printre care studenti si fermieri, si fortele de ordine. Acestea au reprezentat cele mai grave violente din Sofia, din ultimii 12 ani, motiv pentru care joi au fost desfasurati in fata Parlamentului numerosi politisti, relateaza Reuters.

"Vrem demisia Guvernului. Vrem o viata mai buna in Bulgaria si suntem dispusi sa manifestam in continuare pana cand vom vedea o schimbare", a declarat Adriana Ivanova, o studenta in varsta de 23 de ani, unul dintre organizatorii manifestatiei.

Multi bulgari declarara ca sunt nemultumiti de standardul de viata din aceasta tara cu o populatie de 7,6 milioane, care are cel mai scazut Produs Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor din Uniunea Europeana.

Populatia este nemultumita in primul rand de esecurile Guvernului in lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate si de amanarea implementarii reformelor pentru contracararea efectelor crizei financiare mondiale.

Criza gazelor ruso-ucraineana, care a dus la sistarea livrarilor catre Bulgaria, s-a adaugat nemultumirii publice care ar putea creste si mai mult inainte de alegerile parlamentare din acest an, avertizeaza analistii.

"Bulgarul de rand se afla intr-o situatie foarte dificila, pentru ca are un venit foarte scazut si nu are aproape deloc economii pentru a trece fara probleme peste criza. Guvernul a tot spus ca nu trebuie sa ne facem griji (...) Acest lucru a fost neserios si iresponsabil", a explicat Ognian Cipev, un inginer in varsta de 53 de ani.

Nemultumirea populatiei fata de modul in care au administrat autoritatile criza economica a generat proteste si in Letonia, Islanda si Rusia.

Studentii, fermierii si ecologistii au amenintat cu noi manifestatii in urmatoarele saptamani. La randul lor, politistii intentioneaza sa protesteze sambata fata de salariile mici si de conditiile proaste de munca.

Si partidele de dreapta, aflate in opozitie, au cerut Guvernului sa demisioneze. Partidul nationalist Ataka a anuntat ca se retrage din Parlament, pentru ca acesta nu mai reprezinta adecvat cetatenii. Partidul dispune de 11 deputati, din totalul de 240.

Ciocnirile de miercuri au fost cele mai puternice dupa 1997, cand 30 de zile de proteste si greve au rasturnat guvernul socialist, care impinsese Bulgaria in haos economic.

Analistii considera ca guvernul premierului Serghei Stanisev nu este in pericol, deoarece detine majoritatea in Parlament, in pofida scaderii cotei sale de popularitate.

"In mod clar guvernul are probleme serioase (...) dar deocamdata nu exista semne de destabilizare politica. Va depinde de modul in care se vor desfasura protestele si daca vor reusi sa atraga mai multi oameni, daca vor putea rasturna guvernul", a declarat Rumiana Kolarova, analist politic la Universitatea Sofia.

Bulgaria a aderat la UE in 2007, iar Guvernul a reusit sa reduca rata somajului cu aproape 50%, la 5,8%, a dublat pensiile si salariile din sectorul public si a atras investitii in valoare de circa sase miliarde de euro, dupa alegerile din 2005.

Dar cresterea economica va fi, probabil, de 1%-2% anul acesta, in conditiile in care principala piata de desfacere pentru exporturile bulgare, UE, se confrunta cu o recesiune accentuata.

In plus, anul trecut UE a sanctionat Bulgaria pentru lipsa de progrese in combaterea coruptiei suspendand o parte din fondurile europene destinate acestei tari.

Raportul de anul trecut al organizatiei Transparency International descria Bulgaria ca cea mai corupta tara din UE, intrecand Romania.
Sursa: www.ziare.com

Fanii Stelei au fost evacuati de la un meci de hochei, după ce au scandat lozinci nationaliste


Aproximativ 150 de suporteri ai Stelei au fost evacuati, duminica, de politisti, in urma incidentelor din tribune de la meciul de hochei dintre Steaua si Ferencvaros.

Dintre cei 150 de fani, 26 au fost dusi la Sectia 9 si 12 in vederea intocmirii dosarelor penale. Fortele de ordine sustin ca fanii au aruncat doua petarde din tribuna, motiv pentru care s-a decis scoaterea lor din arena.

De asemenea, fanii au scandat lozinci nationaliste si au adus injurii fortelor de ordine in pationarul Mihai Flamaropol.
sursa: www.ziare.com

33 de raniti si 154 de arestari in incidentele din Sofia


Peste 30 de persoane au fost ranite si 154 au fost arestate dupa o manifestatie antiguvernamentala care a avut loc miercuri la Sofia si s-a incheiat cu incidente.

Potrivit unui nou bilant al Ministerului de Interne, citat de AFP, o parte din cei o mie de manifestanti la protestul anticoruptie aveau asupra lor explozibili artizanali.

Fortele de ordine au opus rezistenta manifestantilor care ii loveau cu bulgari de zapada, pietre si petarde. O suta cincizeci si patru de persoane au fost arestate, potrivit politiei.

Douazeci si unu de manifestanti si doisprezece politisti au fost raniti, potrivit unor surse medicale, si o fereastra a Parlamentului a fost sparta.

Nationalisti, pensionari, agricultori, suporteri ai unor echipe de fotbal, studenti, liceeni si chiar femei au participat la aceasta manifestatie. Protestatarii scandau "Demisia", "Mafia" si "Gunoaie rosii" referindu-se la Guvern, in timp ce in cladirea Parlamentului avea loc o sesiune a deputatilor.

La jumatatea zilei, primarul Sofiei Boiko Borisov a cerut incetarea manifestatiei pentru a evita agravarea violentelor, dupa ce a fost informat ca nu este exclus ca unul dintre dispozitivele artizanale ale manifestantilor sa se declanseze. Politia a dispersat treptat manifestatia.

Manifestantii au reusit totusi pentru scurt timp sa blocheze doua intersectii din centrul orasului. Altii au aruncat cu pietre in sediul Ministerului Justitiei si au vandalizat masini, cinci dintre acestea apartinand politiei.

"Oamenii detesta situatia prezenta, sunt dezamagiti de capitalism, de economia de piata, dar nu vad alternativa", a comentat politologul Andrei Raicev. El a apreciat totusi ca numarul persoanelor care au participat la manifestatie este "neglijabil".

"Ne-am saturat sa traim in cea mai saraca si cea mai corupta tara. Acesta este un protest unic, ce uneste oamenii in dorinta lor de schimbare si de a trai intr-o tara europeana normala", au declarat organizatorii protestului intr-un comunicat citat de Reuters.

Este prima manifestatie la care iau parte persoane din diferite medii sociale, convocate prin apeluri pe internet. Sindicatele si fortele politice, cu exceptia unui mic partid nationalist, nu au participat la organizarea acestui protest.

"Guvernul nu va permite violente, agresiuni impotriva politiei si institutiilor", a declarat vicepremierul Ivailo Kalfin. Ministerul de Interne a apreciat ca "politia a facut uz moderat de forta".

Sondajele arata ca peste 70% din cei 7,6 milioane de locuitori ai Bulgariei doresc ca Guvernul sa demisioneze, iar 75% dezaproba activitatea Parlamentului din cauza lipsei de progrese in combaterea coruptiei.

Anul trecut, UE a sanctionat Bulgaria pentru lipsa de progrese in combaterea coruptiei suspendand o parte din fondurile europene destinate acestei tari. Raportul de anul trecut al organizatiei Transparency International descria Bulgaria ca cea mai corupta tara din UE, intrecand Romania.

Nationalisti bulgari si sindicate protestează antipoluare si criminalitate a mediului

Bulgarii au protestat pentru redeschiderea reactoarelor de la Kozlodui


Bulgarii au protestat pentru redeschiderea reactoarelor de la Kozlodui Cel putin 6.000 de persoane au manifestat duminica la Sofia pentru a cere redeschiderea a doua reactoare de la centrala nucleara de la Kozlodui, inchise in 2006 la cererea Uniunii Europene.

O orchestra cu trompete deschidea marsul, in timp ce manifestantii - 6.000 potrivit politiei, 10.000 potrivit organizatorilor - scandau "Kozlodui", informeaza AFP.

Marsul a fost organizat de Leader, noul partid al unui om de afaceri cu interese pe piata energetica , fiind sustinut de un partid nationalist si doua dintre principalele sindicate din tara.

Criza gazului rusesc, care afecteaza in mod deosebit Bulgaria, a relansat discutiile despre redeschiderea a doua reactoare care fusesera modernizate inainte de a fi inchise in 31 decembrie 2006, cu cateva ore inainte de aderarea la UE.

Bruxelles-ul cere in general inchiderea reactoarelor de tip VVER 440 , care nu sunt prevazute cu elemente destinate sa limiteze o eventuala scurgere radioactiva.

Guvernul bulgar a ordonat saptamana aceasta preparative pentru repunerea in functiune a reactorului 4, pentru cazul in care criza gazului rusesc s-ar prelungi, subliniind insa ca decizia nu va fi luata fara acordul Uniunii Europene .

www.ziare.com

Turcia: Au fost arestate inca 30 de persoane pentru complot impotriva Guvernului


Turcia: Au fost arestate inca 30 de persoane pentru complot impotriva Guvernului Circa 30 de persoane, printre care un responsabil sindical si un jurnalist, au fost arestate joi de politie, in cadrul unei anchete vizand o retea nationalista, Ergenekon, acuzata de complot impotriva guvernului islamo-conservator turc.

In acest nou val de arestari au fost retinuti si ofiteri si membri ai fortelor speciale de politie, de pe tot teritoriul tarii, relateaza presa, citata de AFP.

Politistii au perchezitionat joi dupa-amiaza sediul postului de televiziune ART, de opozitie .

Ancheta in acest dosar, foarte mediatizata in Turcia, a inceput in 2007, dupa descoperirea unor grenade intr-o casa dintr-un cartier popular din Istanbul. Investigatia a vizat jurnalisti, profesori universitari, generali in retragere , toti cunoscuti pentru opozitia lor fata de Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP), din care fac parte fosti membri au unei formatiuni islamiste. AKP a ajuns la guvernare in anul 2002.

In luna octombrie a inceput, in apropiere de Istanbul, procesul a 86 de persoane, printre care ofiteri in retragere, jurnalisti si oameni politici, acuzati ca fac parte din reteaua Ergenekon, o grupare al carui obiectiv era rasturnarea guvernului, potrivit actului de acuzare.

In cadrul anchetei au fost descoperite mai multe ascunzatori de arme. Cea mai influenta personalitate arestata joi este Mustafa Ozbek (foto), presedintele sindicatului din industria metalurgica Turk Metal . Politia a perchezitionat si sediul acestui sindicat.